Oglinda magică

.

Te-ai confruntat vreodată cu situația în care nici măcar nu te poți privi în oglindă? Ori de câte ori dai cu ochii de propria ta față, de propria imagine, te întristezi. Preferi să nu te vezi. Să trăiești, să acționezi, să îndeplinești sarcini, să pui un întreg univers personal în mișcare, evitând orice suprafață lucioasă care ți-ar putea reflecta propria imagine.

.

De multe ori, am putea spune că suntem prea ocupați pentru a ne admira în oglindă, că nu avem timp pentru așa ceva. Important este job-ul, fuga pentru rezolvarea diverselor probleme, graba de a le face pe plac celorlalți. Că de fapt, nu aspectul fizic contează. Importantă este cariera, realizările profesionale, beneficiul obținut de firma în care ne petrecem 10 ore pe zi. Sau chiar mai multe, pentru că oricum nu mai avem timp pentru altceva. Oricum am cam uitat cum e să avem timp liber și ce am putea face cu el. Iar pentru a ieși e nevoie să ne aranjăm puțin și, poate, să ne privim în oglindă. Or, mai bine, când ajungem seara acasă, obosiți, ne ocupăm rapid de treburile casnice, le aruncăm câteva observații copiilor care, în ziua de astăzi, sunt ”greu de ținut în frâu” (de parcă am mai avea timp să știm cum se simt, ce își doresc și cine sunt ei cu adevărat), ne folosim dramul de energie rămas pentru a discuta, de regulă pe un ton ridicat, cu partenerul și, reintrăm în cerc. Nu e timp pentru oglindă…

.

Uneori, evităm oglinda pentru că devine tot mai greu să vedem că au mai apărut câteva riduri sau că pleoapele s-au lăsat, sau că blugii sunt cu două mărimi mai mari decât în urmă cu ceva vreme. Sau, ne spunem că oricum nu ne observă nimeni, că noi ne simțim bine așa, că oamenii obișnuiți nu stau să își analizeze aspectul fizic, că sunt lucruri mult mai importante pe lumea asta, lucruri care depind de noi, de timpul și implicarea noastră. Că doar nu suntem noi mama vitregă a Albei ca Zăpada pentru a ne sfătui cu oglinda. În plus, nici nu deținem o oglindă magică.

.

Nu deținem o oglindă magică și totuși o evităm pe cea pe care o întâlnim în cale. Ei bine, o evităm tocmai pentru că este magică. O evităm tocmai pentru că, dacă ne-am privi cu atenție în oglindă, am putea descoperi atâtea lucruri despre noi. Da, despre noi. Noi cei ocupați, cei aflați mereu pe fugă, cei dornici să rezolve cât mai multe, să facă progrese în carieră, cei mulțumiți cu ceea ce au, cei dornici să nu piardă un moment din fuga continuă, din graba mondenă. Noi cei care decidem pur și simplu că trebuie să respectăm un program, reguli, că trebuie să fim mereu prinși în activități, că este nevoie de noi pentru ca lumea să funcționeze, că nu ne putem permite niciun moment de reflecție, de odihnă, de regăsire. Pentru că, de fapt, dacă ne-am opri pentru un moment și ne-am privi în oglindă, am risca poate să ne regăsim. Să ne dăm seama de falsitatea lumii pe care ne-am creat-o, de nemulțumirile cu care ne confruntăm zi de zi, cu ridicolul vieții fugare de al cărei ritm ținem cu dinții. Riscăm să descoperim cine suntem noi de fapt. Riscăm ca, privind pentru câteva clipe în oglindă, să vedem o altă persoană decât cea pe care o antrenăm zilnic pentru a ține piept lumii. O altă persoană decât cea a cărei imagine am lustruit-o, am construit-o după reflexiile din jurul nostru, pentru a răspunde unor criterii care nu sunt ale noastre dar pe care ni le-am însușit pentru a fi conformi, pentru a nu rămâne în urmă, pentru a nu ne pierde de turmă.

.

Poate dacă ne-am privi în oglindă am afla că suntem diferiți de ceilalți. Poate dacă ne-am privi în oglindă am constata că suntem unici. Poate dacă ne-am opri pentru câteva minute și ne-am privi cu adevărat în oglindă am constata că ceea ce suntem cu adevărat e adânc ascuns și că e timpul să fie scos la lumină, ar trebui șlefuit și lăsat să strălucească.

.

Să fie oare acesta adevăratul motiv pentru care nu ne privim în oglindă: teama că nu suntem pregătiți pentru minuțioasa activitate de șlefuire a diamantului, teama de valoarea inestimabilă a ceea ce stă ascuns în adâncul ființei noastre, teama de lupta crâncenă pe care ar trebui să o purtăm pentru a câștiga supremația în războiul luminii și strălucirii personale. Sau poate teama de a fi orbiți de propria noastră reflexie care poate fi contrară a ceea ce cultivăm zi de zi: atingerea unor standarde care nici măcar nu sunt creația noastră ci fac parte de micimea lumii materiale în care am fost lăsați să ne desăvârșim existența. Or, desăvârșirea este echivalentul strălucirii, nu al trecerii. Este echivalentul imaginii pure a ființei, al manifestării divinității prin intermediul ființei umane, pământene. Este echivalentul reflexiilor. Al reflexiilor interioare, cele pe care le putem descoperi privindu-ne cu atenție, cu admirație, cu sinceritate, cu deschidere, cu calm, cu iubire, cu vulnerabilitate, în oglindă. Pentru că, într-adevăr, OGLINDA este MAGICĂ.