Liniștea și noi…

.
Este atât de bine când simțim cum liniștea ne cuprinde.  Fie că este după o zi lungă, după o încercare grea, fie atunci când, pur și simplu, ne dorim un moment cu noi. Este atât de dulce liniștea nopții, când cădem pradă viselor sau când, cuprinși de sentimente frumoase, admirăm frumusețea vieții, privim cerul înstelat, ne lăsăm mângâiați de adierea vântului și, respirăm, din toți rărunchii, aerul proaspăt al noii dimineți.  Este atât de plăcut atunci când, întinși pe iarbă, la adăpostul unui copac umbros, savurăm cu nesaț liniștea din jur, întreruptă, în cel mai desăvârșit mod cu putință, de triluri dulci, de bâzâit melodios, de un lătrat îndepărtat, de vuietul suav al vântului. Sau, atunci când valuri înspumate mângâie țărmul și îi dau sens liniștii din jur. Îi dau viață, o fac să vibreze, să tresalte, să se facă simțită. Fie ea, fie lipsa ei…

.

Este minunat ca, în miez de iarnă, în liniștea ce cuprinde străzile, să ne surpindem zâmbind la auzul unui scârțâit pe zăpadă. Sau, în liniștea căminului, cu o carte în mână, să ne surpindem pândind, trosnetul lemnelor puse pe foc, atmosferă care ne oferă confort, ne destinde.

.

Nimic nu se poate compara cu acel moment divin în care cuvintele nu își au rostul, în care, alături de sufletul pereche, clipa pare veșnicie și veșnicia doar o clipă, când o simplă privire, un simplu gest, dau sens întregului Univers, acel moment în care liniștea se desăvârșește, îmbracă totul în magie, face ca totul în jur să dispară și, apără ca un scut, cel mai de preț simțământ, cel mai pur, mai nobil, mai curat -iubirea.

.

Liniștea poate fi astfel, un aliat de încredere, un bun tovarăș, un izvor nesecat de bucurie și împlinire. Poate fi exploatată și înnobilată. Liniștea poate fi bucurie, speranță, iubire.

.

Dar, de câte ori nu suntem puși în situații în care liniștea e o corvoadă, este un semn al singurătății, al pierderii, al trecerii. Sunt momente în care, un sunet cât de mic, un zumzet, un foșnet, ne pot reda speranța, pot însemna viață. Orice scurtcircuitare a liniștii poate da un nou sens, poate schimba destine, poate transforma oameni, poate salva vieți. Dar ea refuză să se arate, refuză să pulseze, ne lasă să orbecăim neajutorați, să căutăm necontenit, să pierdem, să murim, ne lasă să-i simțim cruzimea.
Uneori, liniștea ne pune la încercare, ne testează, ne dă un restart sau, pur și simplu, ne arată, cât de  ingenioasă poate fi. Ne arată cât de vulnerabili și slabi putem deveni și, încet, fără urmă de bănuială, se strecoară între noi, pune stăpânire pe tot ceea ce am construit împreună, pe tot ceea ce ar fi trebuit să fie un basm. Cu câtă râvnă, asteptam uneori, un cuvânt, o șoaptă, un sunet, un ecou. Un semn care să tulbure atmosfera de uitare și anonimat care se așterne odată cu liniștea. Cu câtă tristețe și împovărare poate fi asociată această liniște. Este la fel de grea ca liniștea unei închisori când, tristul zgomot al lanțurilor sau scârțâitul greu al ușilor de temniță, poate aduce, dacă nu speranță, măcar un dram de certitudine al unei vieți neîncheiate. Cât de vicleană poate fi această liniște. Cu câtă obscuritate lasă cicatrici înainte de a fi pe deplin instalată.

.

Așadar, liniștea poate fi un excelent sabotor, un inamic crud, un temnicer.

.

Dar cum se poate manifesta această liniște în absența noastră? Dacă noi nu am fi ce ar fi liniștea? Cine sau ce îi dau putere liniștii? Cine o împuternicește să se manifeste liber, în voie? Unde găsește liniștea leagăn călduț pentru a se desăvârși? Cine o ține captivă astfel încât o transformă în torționar?
.
Ei bine, fără noi nu există liniște! Dacă noi nu am fi, liniștea nu ar avea sens! Așadar, NOI suntem cei care îi dăm liniștii înfățișare. Noi suntem cei care o transformă în aliat sau inamic. Numai noi, cunoscându-ne cu adevărat, eliberându-ne de lanțuri, condiționări, credințe, negativism, poveri ale numeroaselor noastre existențe, putem alege fața pe care liniștea o va îmbrăca. Stă în puterea noastră să ne exploatăm resursele interioare, să căutăm să ne îmbogățim mereu, să urmăm calea evoluției persoanale și spirituale, să ne purificăm și, astfel, să îi dăm liniștii sens.