Este foarte important să reținem că aceste arhetipuri ne ajută să ne cunoaștem mai bine. Nu este obligatoriu să ne regăsim în totalitate în unul dintre acestea. Putem avea niște caracteristici care aparțin unui anumit arhetip. Sau ne putem regăsi câte puțin în fiecare. Asta nu înseamnă că este bine sau rău. Noi știm deja că suntem unici și speciali iar călătoria în care am pornit, cea de regăsire, cunoaștere, acceptare este cea care face posibilă propria noastră evoluție. Așadar, din toate informațiile, luăm ceea ce ni se potrivește, valorificăm ceea ce considerăm că este spre binele nostru și ignorăm ceea ce nu este potrivit cu ceea ce suntem, simțim, trăim. Iar dacă descoperim lucruri despre noi care nu ne sunt pe plac, știm deja că orice poate fi schimbat. Suntem arhitecții propriei noastre vieți, așa că noi alegem cum vom orienta edificiul.

 .

 .

ARHETIPUL CĂUTĂTORULUI SPIRITUAL

            Dacă te simți nemulțumit și îți dorești mai mult de la viață…

Dacă tânjești după fericire și sănătate…

Dacă cauți o nouă direcție în viață…

Dacă acționezi bazându-te în mod necondiționat pe intuiție…

Dacă ești preocupat pentru a înțelege cine ești cu adevărat…

Dacă cauți adevăratul sens și scop al vieții…

Dacă ești dedicat unui drum de evoluție personală…

Dacă vrei să afli mai multe despre alte dimensiuni, aflate dincolo de planul material…

Dacă studiezi adesea idei spirituale sau filosofice…

Dacă participi la ateliere de lucru și seminarii despre conștiență sau subiecte spirituale…

Dacă ai început o formă de practică spirituală sau te gândești să faci acest lucru…

.

… cu siguranță ai caracteristicile arhetipului Căutătorului spiritual.

.

și… dacă faci sau ești mai mult de atât, respectiv nu îți este teamă să auzi, să vorbești și să acționezi întotdeauna conform adevărului, studiezi împreună cu un instructor spiritual, îți prețuiești calitatea vieții lșăuntrice mai mult decât orice altceva, acorzi mai multă prioritate înțelegerii spirituale decât siguranței și preocupărilor materiale, te poți detașa de viața materială, simți smerenie în fața forțelor spirituale, ești angajat pe un drum de evoluție spirituală, practici cu regularitate o formă de rugăciune, meditație sau yoga…

…ești mai mult decât un Căutător spiritual, ești Mistic.

.

Pentru unii oameni au existat anumite momente de cotitură sau evenimente care i-au făcut să-și reclasifice valorile, să își pună întrebări, să înțeleagă că există mult mai multe decât lumea materială. Le-a trezit dorința de cunoaștere a imaterialului, a sinelui. Alte persoane au avut doar o trăire, o străfulgerare, un gând care i-a îndemnat spre autocunoaștere. Alții au fost determinați să caute dincolo de ei, de material, de însăși lumea în care trăiesc, de schimbările necontenite cu care se confruntă existența umană, de evoluția rapidă a întregii planete. Indiferent de motivație, ceva din interior îi îndrumă pe cei din arhetipul Căutătorului spiritual să își pună întrebări despre sine, despre existența lor, despre rolul cu care au fost lăsați să viețuiască în acest timp și spațiu.

A fi un Căutător spiritual nu înseamnă o separare de lumea materială, nu înseamnă retragerea într-o locație monahală, sau într-o peșteră pentru a te regăsi. Tiparul acestui arhetip este dorința de cunoaștere și evoluție interioară. Un Căutător spiritual este în permanență aflat în căutarea adevărului eliberator.

Dacă te simți atras de tot ceea ce este spiritual. Dacă ai identificat deja o cale care te apropie de sinele tău, care te ajută să te înțelegi, să îți descoperi calități care te potențează, care te motivează să fi ceea ce ești, Creatorul spiritual din interiorul tău este deja în acțiune. Nu te teme. Nu te limita gândindu-te că un tip spiritual, un mistic, trebuie să trăiască în singurătate și sărăcie pentru a te purifica. Acest arhetip caută echilibrul între minte, trup și spirit.

Dacă te regăsești în acest arhetip, evită să cazi în capcana aroganței. Este greșit să te crezi superior sau special doar pentru că ai ales calea spiritualității. Dezamăgirea nu va întârzia să apară dacă, odată ce te consideri un spiritual, vei eluda legile general valabile ale vieții pământene. Rolul practicii spirituale este acela de a te învăța să fi în armonie cu ordinea firească a lumii și nu acela de a-i zgudui temelia.

Harul definitoriu al arhetipului Creatorului spiritual este smerenia, cea care, în realitate, te împiedică să faci rău din cauza mândriei, lăcomiei, furiei sau aroganței. Smerenia este cea care, indiferent de darul tău special, te ajută să rămâi în rândul oamenilor. Ea îți permite să înaintezi liber în viață, fără a face vreun rău celorlalți. Pentru a putea fi smerit trebuie să scapi de frica de umilință, de frica de a fi catalogat. În aceste fel te vei putea manifesta liber.

Drumul spiritual este un drum interior, de cunoaștere și dezvoltare interioară. Acesta va facilita dezvoltarea intuiției, a inteligenței intuitive.  Inteligența intuitivă nu este cea care să te ajute să faci preziceri, sau să vezi ceea ce gândesc ceilalți. Inteligența intuitivă este un sistem de călăuzire interioară care te ajută să creezi și să menții echilibrul interior. Trezirea inteligenței intuitive este o mare provocare pentru Căutătorul spiritual. Intuiția reprezintă calea spre adevăr. Iar ascultarea intuiției este calea spre eliberare.

În fiecare dintre noi se manifestă tiparul acestui arhetip, într-o măsură mai mare sau mai mică. Cei care au decis să meargă pe calea Misticului știu deja că s-au angajat la un proces care durează întreaga viață și că această transformare interioară necesită dedicare de durată.

Nu toți dintre noi și-au propus să își dedice întreaga viață spiritualității. Asta pentru că nu simt acest lucru. Dar foarte mulți îți doresc cu ardoare să se cunoască. Să evolueze și să îți găsească echilibrul interior pentru a-și putea astfel, îndeplini propria misiune. Dacă ești unul dintre aceștia, trebuie să ști că drumul spiritual poate începe în orice moment, oriunde te-ai afla. Important este să fi conștient de faptul că ești un Căutător spiritual, să stabilești cu certitudine ce dorești să obții dacă urmezi această cale și să fi sigur că aceasta este o prioritate pentru tine. De asemenea, dacă alegi acest drum, fi conștient de faptul că viața ta se va schimba. Schimbarea intervine oricum, în viețile noastre, în mod inevitabil. De această dactă, însă, vei putea fi conștient de schimbările ce vor apărea iar acestea nu vor fi nesemnificative.

Este esențial ca în acest parcurs să fi sincer, să spui doar adevărul. Stabilirea unei legătrui adevărate cu adevărul începe prin ascultarea vocii tale lăuntrice. Nu uita, de asemenea, de harul Căutătorului spiritual, smerenia. Nu te lăsa umilit, nu te teme de umilință, ci fi smerit. Odată pornit pe acest drum, nu uita să invoci călăuzirea divină. Fă acest lucru prin rugăciune, prin stabilirea unui dialog permanent cu sinele tău superior.

În tumultul nostru cotidian, în viața noastră atât de intensă este nevoie de Căutători spirituali. Și sunt, din ce în ce mai mulți. Chiar dacă prin ceea ce fac nu și-au propus în mod obiectiv să schimbe lumea sau pe cei din jur, obiectivul lor primordial fiind acela de a-și găsi propria cale, de a se armonzia cu tot ceea ce există, prin exemplul lor, prin energia lor, își vor aduce contribuția la armonizare, la evoluție, la apropierea de spiritualitate.

.

.

            Așadar, tot la fel cum învățăm și la cursurile de ThetaHealing, lucrează asupra ta, fă schimbări la tine, cunoaște-te, evoluează și stabilește-ți propria armonie. Cei din jurul tău vor vedea, vor simți. Ei sunt oglinda ta. Acțiunile tale, indiferent de arhetipul căruia îi aparții sau în ale cărui caracteristici te-ai regăsit, se reflectă și asupra celor din jurul tău. Dă-ți timp pentru a te cunoaște cu adevărat, meditează asupra vieții tale, asupra dorințelor tale și, odată ce ți-ai început propria aventură, fi pregătit pentru schimbare.